Acu' doua zile am primit un telefon de acasa, bunica facuse un edem pulmonar si fusese dusa la urgente. Si de atunci mi se tot deruleaza in minte filmul copilariei mele, cu ea cum venea la noi, se schimba din costumul ei cu flori intr-un halat de casa si ne facea de mancare toata ziua. Cu ea, cum m-a invatat sa tin tot timpul capul sus, ca lumea nu e niciodata suficient de puternica incat sa ma infranga. Cu ea, cum isi parfuma tigarile Assos si in fiecare dimineata la cafea ne povestea cum muncea ea cand era tanara la fabrica de confectii. Sau cum reusea mereu sa ne strecoare cate o jucarie pe sub mana, fara sa o vada ai mei, si cand am crescut, cum ii minteam pe ai mei ca dorm la ea si fugeam de nebuna prin oras, unde oricum ma vedeau cunoscuti de'a tatii si a doua zi aveam scandal si eu si ea.
Azi am venit acasa special ca sa o vad, imi era frica sa nu apuc sa o ma fac.
M-am uitat la ea, saracuta, cum statea intinsa in pat, neajutorata,cu corpul macinat de boala, dar cu ochii atat de vii, care ma implorau sa o ajut cumva, sa fac ceva sa nu o mai doara. I-am promis ca daca se face bine ii cumpar casa in Bucuresti, o iau cu mine in Turcia, ma marit, orice, numai sa o vad zambind. A ramas nemiscata, cu ochii ei mari si verzi atat de larg deschisi incat ai fi zis ca cu ei poate vedea intreg Universul.
Azi e ziua ei de nume. Ea e Sfanta Maria.