Azi i-a zis ca nu mai e suparat pe ea. Ca e a lui si a pedepsit-o destul. Asta pentru ca era la masa cu niste prieteni de'ai lui care tipau sa ii auda tot restaurantul ca pleaca de revelion in Caraibe, in timp ce molfaiau dintr-o ceapa.
Pe urma a iesit sa le conduca si i-a zis ca nu o sa o ierte niciodata. Si in ea se auzea inimea ei cum se sparge din nou in mii de bucati. Mai bine il mintea. Il mintea pana simtea cum flacarile iadului ii ard talpile. A preferat sa fie sincera. Si de asta l-a facut sa il doara. L-a dezamagit. Tocmai ea, dintre toti oamenii la care nu se astepta. Tocmai ea.
Daca ar mai avea putere stie ce i-ar spune. Numai ca nu mai are, asa ca tresare cand ii suna telefonul si se roaga sa nu fie el. Are discursul pregatit de o luna si o saptamana. De pe 1 noiembrie cand a inceput mizeria asta."Treci peste. Esti mare. Ar trebui sa stii ca oamenii, in special cei pe care ii iubesti neconditionat o sa te raneasca. Nu pentru ca vor, pentru ca se mai intampla. Esti absurd. Si ma faci sa plang de fiecare data cand te uiti la mine. Iarta-ma ca ti-am spus adevarul." Raman cuvinte in mintea ei, ocupata sa ii vindece inima sparta din nou in mii de bucati.