Slava Domnului, maine e duminica! Poate luni o sa fie mai frumos. Si nu vorbesc de vreme.
Marti a fost ultima reprezentatie "Josephine", pe care am ajuns sa o stiu pe de rost si eu nu am fost. N-am apucat sa imi iau "la revedere" cum se cuvine de la proiectul asta, destul de longeviv, ce-i drept, si raman cu un regret. Cui nu i-ar parea rau ca l-a ratat pe Dan urland "posirco" pe scena?
Mai grav decat faptul ca nu am ajuns e motivul pentru care nu am ajuns. Tata era internat de duminica, cu fibrilatii de vineri, cand eu ma destrabalam nepasatoare in Malibu si singurul medicament care putea sa il scoata din starea asta, posibil fatala, nu se gasea in toaata Romania. Stiu pentru ca am sunat la toate depozitele din tara. Flecainide! Zici ca e nume de erou grec.
Ca sa ma descarc de toate gandurile negre care mi-au trecut prin cap de cand am aflat, si la capul meu mare, e clar, s-au adunat multe, fibrilatiile inseamna la propriu ca inima incepe sa iti tremure si nu mai poate sa pompeze suficient sange, asa ca se formeaza cheaguri care duc la accidente vasculare.Mai grav e ca asta nu era prima criza de genul asta, ca era a o mie suta in 9 ani de cand a aflat ca are nevoie de un transpant de inima pentru ca a lui e prea bolnavioara. Asta se intampla cu omul care in ochii mei e invincibil. Cu super eroul meu. De patru zile. Si nimeni nu putea sa il ajute.
Asa ca am fugit acasa. Marti la 12 au fost ascultate niste rugaciuni si tata a semnat foaia de externare, nu mai avea rabdare sa o faca doctorul si a venit acasa. Numai pentru cinci minute, la ora 1 avea intalnire la Braila. Seara ne-a luat de manuta si ne-a dus la cumparaturi.