Se intampla cateodata sa iti vina sa iti smulgi parul din cap si sa blestemi si sa mai ai si voce sa il intrebi pe Dumnezeu :"de ce dracu'?"

A are un nodul la san. Care e "probabil bening" dar care i-a crescut in doua saptamani de la marimea unui sambure la cea a unei masline. Nu cred ca ar fi vrut sa spun cuiva asta, dar cine stie cine e A? Cand mi-a zis am simtit ca m-a lovit cineva cu ciocanul in cap. Nu cu un ciocan. Cu un baros. Si dupa ce a lovit odata a continuat sa loveasca pana nu a mai ramas nimic de lovit. Egoista fiind m-am gandit evident la mine. La cat ma doare pe mine sa aud asta. Nu la cat de speriata e ea.

Am luat-o in brate si i-am zis sa se bucure. Ca tot vroia sa isi puna silicoane si cu ocazia asta are si o scuza. Apoi m-am muscat de limba si m-am injurat in gand. Cand am ramas singura am inceput sa plang. Si sa ma injur si mai tare. Si sa intreb de ce dracu trebuie sa treaca ea prin asta. Ea e mica. Si e mai importanta. Si mai are si un baietel. Si e asa de frumoasa. De ce sa fie frumusetea ei stricata de durerea care i s-a lipit de chip?

Mai tarziu am invatat, tot de la ea ca totul nu e decat o chestie de perspectiva. Mi-a zis ca Nutzu era la Chisinau cand a avut loc o explozie intr-o piata, acu' vreo doua saptamani. El statea la 50 de metri de loc si n-a apucat decat sa auda zgomotul asurzitor. Eu m-am speriat ca el putea sa pateasca ceva. Ea s-a bucurat ca el n-a patit nimic. E uimitor cum oamenii pe care ii doare, au puterea sa ii sprijine pe cei din jurul lor, sa fie mai puternici decat ei si sa aleaga sa duca totul pe umerii lor, fara sa spuna vreodata ca "totul" uneori e prea greu.

Cand ma fac mare vreau sa ma fac ea.