Ca tot am avut de facut drumuri cu trenul in weekend as avea o sugestie pentru PR-ul CFR. In loc de ora sosirii trenurilor pe bilete, mai bine sa scrie "Cand o da Dumnezeu" sau sa puna un semn mare de intrebare, mai fac si economii la cerneala.

Si tot in weekend mi-am vazut copilul. Pe care l-am dat spre adoptie pe din martie si de care imi este un dor obsesiv. Vai, si cat am plans cat l-am vazut. Cu ochii lui aia verzi si capul ala mare si patratos. Tare mi-e dor de Pablito. In isteria mea, ca altfel nu are cum sa se cheme cand iti curg lacrimile siroaie cand vezi un caine, mi s-a parut ca si ochii lui s-au umezit cand m-a vazut. I-am facut un miliard de poze si am mai urlat putin. El era prea ocupat sa se bage cu capul in sacul de mancare. Il vreau inapoi! E tare greu sa renunti la ce iubesti! Da' fac eu ce fac si tot il iau inapoi.

Si ca sa nu fiu trista de tot, Edutzul meu si-a pus doua dorinte. Una sa il iau pe Pablo acasa si a doua sa primeasca un Lego. Pe urma mi-a zis ca s-a razgandit. Nu mai vrea Lego, vrea sa ii fie bine familiei lui. Pffff! Mai zi ceva! Atata intelepciune intr-un copil de 7 ani? O fi de la mersul la fotbal. Si ca initiere in marea lui cariera fotbalistica, Iedul a intrat vineri in teren cu echipa Otelul la meciul cu Pandurii. Nu oricum, filmat de GSP, da? Si a mai si castigat Otelul.