Dupa luni intregi in care am incercat sa ma conving ca trebuie sa o fac, m-am hotarat in sfarsit sa o fac. Ma mut!
Astazi am fost sa vad 12 casute. Si mi-am dat seama ca atunci cand vrei sa inchiriezi una, important nu e aspectul ei ci tipologia proprietarului. Daca este un nene vopsit, cu priviri libidinoase, sau o doamna care te priveste cu un aer stupid de superioritate, cum am intalnit eu, e clar, nu ai sa te muti acolo niciodata, niciodata. Daca dai peste tot peste o doamna care iti spune ca ea nu vrea decat sa ii protejezi parchetul din 1993 sau alta care iti cere CV-ul sau peste un domn care nu vrea sa ii fii chirias decat daca citesti des te enervezi si incepi sa te intrebi de ce ai vrut vreodata sa te muti. Mai bine citesti carti de psihanaliza, in loc de anunturi.
Si daca tot ma mut (iupiii), ii invit pe toti cei care au fost vreodata la mine in casa sa vina, intr-un final dramatic, sa ii bata in teava aleia de deasupra, de ramas bun.
Triskaidekafobia este teama de numarul 13. De ce teama? Pai pentru ca numarul 13 il urmeaza pe 12. Logic, stiu. In plus, daca numele tau are 13 litere, vei avea norocul diavolului.
G R O S U C A T A L I N A!! 13 litere !!! Vaaai, vaaaaaiii!!! Norocul diavolului?!?!?!?
Cu sau fara fobii, pe 13 februarie, acum 7 ani, la ora 8 si cinci minute, seara, am devenit matusa pentru prima oara. Nu stiu sa povestesc, in cele mai frumoase cuvinte (pentru ca nu exista) cat de bucuroasa am fost cand am vazut bucatica de barbatel care statea la geam si ne saluta cu cea mai frumoasa manuta de pe planeta. Apoi,printul a venit acasa si intr-o zi, cand nu se uita nimeni, mi-a luat un degetel cu toata manuta lui si atunci i-am promis ca intr-o buna zi, am sa ii pun la picioare o lume intreaga si ca, daca cineva vreodata o sa incerce sa ii faca rau am sa ii scot un ochi cinevaului si am sa il dau de mancare la caini.
Imi pare rau ca nu sunt mereu alaturi de el, si ca pierd atat de multe. Nu l-am vazut in prima zi de scoala, nu am fost acolo sa il mangai cand a avut un accident si si-a spart capul, astazi ii pierd aniversarea. Stiu totusi, ca l-am tinut de manute pana a invatat sa mearga (5 ianuarie 2004,n-am sa uit niciodata niciodata niciodata), ca atunci cand era cocuta, adormea numai daca dansai cu el in brate sau daca se plimba cateva minute in masina, ca odata s-a inecat cu o bucatica de peste si m-am speriat asa de tare ca am inceput sa plang, ca de ziua mea a zis ca imi cumpara el o rochie, pantofi, cercei si un Bugatti,si ca atunci cand se face mare vrea sa aiba un hotel, cu o piscina plina de fete blonde.
La multi ani, puiule! Sa ai parte numai de zambete. Si de fetele blonde.
G R O S U C A T A L I N A!! 13 litere !!! Vaaai, vaaaaaiii!!! Norocul diavolului?!?!?!?
Cu sau fara fobii, pe 13 februarie, acum 7 ani, la ora 8 si cinci minute, seara, am devenit matusa pentru prima oara. Nu stiu sa povestesc, in cele mai frumoase cuvinte (pentru ca nu exista) cat de bucuroasa am fost cand am vazut bucatica de barbatel care statea la geam si ne saluta cu cea mai frumoasa manuta de pe planeta. Apoi,printul a venit acasa si intr-o zi, cand nu se uita nimeni, mi-a luat un degetel cu toata manuta lui si atunci i-am promis ca intr-o buna zi, am sa ii pun la picioare o lume intreaga si ca, daca cineva vreodata o sa incerce sa ii faca rau am sa ii scot un ochi cinevaului si am sa il dau de mancare la caini.
Imi pare rau ca nu sunt mereu alaturi de el, si ca pierd atat de multe. Nu l-am vazut in prima zi de scoala, nu am fost acolo sa il mangai cand a avut un accident si si-a spart capul, astazi ii pierd aniversarea. Stiu totusi, ca l-am tinut de manute pana a invatat sa mearga (5 ianuarie 2004,n-am sa uit niciodata niciodata niciodata), ca atunci cand era cocuta, adormea numai daca dansai cu el in brate sau daca se plimba cateva minute in masina, ca odata s-a inecat cu o bucatica de peste si m-am speriat asa de tare ca am inceput sa plang, ca de ziua mea a zis ca imi cumpara el o rochie, pantofi, cercei si un Bugatti,si ca atunci cand se face mare vrea sa aiba un hotel, cu o piscina plina de fete blonde.
La multi ani, puiule! Sa ai parte numai de zambete. Si de fetele blonde.
Prima oara m-am indragostit cand eram mica. M-am indragostit de carti. De baieti nu prea aveam chef pentru ca trebuia sa ma uit dupa amiaza la Sailor Moon si pe urma seara la Captain Planet,intre astea doua sa mai dorm putin, apoi trebuia sa imi iau gustarile si mai aveam de facut inainte de culcare si baie, deci puteau sa mai astepte, ei, baietii. Stiu ca prima carte pe care am citit-o a fost Colt Alb a lui Jack London, dupa care am decis ca daca nu am sa imi iau catel viata mea nu mai avea sens, asa l-am primit pe Jock, care era dalmatian, si care a fugit nu stiu de ce de acasa si s-a intors dupa doi ani, timp in care eu primisem un alt dalmatian,pe Mickey, aka Nenorocitul care a inghitit spalatorul de vase, care l-a omorat pe Jock cand s-a intors la mine. Dar deviez de la subiect. Si Jock e un nume frumos de catel!
Pe urma am citit "Cele doua Diane" si "Dama cu camelii" si am plans cred ca, vreo trei luni,cat a durat vacanta de vara, pentru ca nu intelegeam de ce el moare la sfarsit, sau de ce ei doi, care se iubeau, nu raman impreuna. Si atunci m-am hotarat ca Alexandre Dumas era scriitorul meu preferat (fiul, nu tatal, da?), pentru ca de la el am invatat ca exista si finaluri nefericite, si numai un copil poate sa creada in happily ever after-uri,iar eu nu mai eram copil de mult in minte mea,motiv pentru care mi-am si facut o sectiune in oracol despre scriitorii preferati (sac!).
Astazi continuu sa iubesc. Aproape la fel de tare. Am aflat despre carti ca ele sunt ca oamenii. Bune, rele, mici, mari, pe care le uiti repede, care te fac sa razi,care te fac sa plangi, pe care vrei sa le ai langa tine tot timpul, de care nici nu vrei sa auzi. Am auzit pe cineva spunand cum ca o carte face cat un lingou de aur. Pai sa petrecem, zic, sunt putred de bogata.
Pe urma am citit "Cele doua Diane" si "Dama cu camelii" si am plans cred ca, vreo trei luni,cat a durat vacanta de vara, pentru ca nu intelegeam de ce el moare la sfarsit, sau de ce ei doi, care se iubeau, nu raman impreuna. Si atunci m-am hotarat ca Alexandre Dumas era scriitorul meu preferat (fiul, nu tatal, da?), pentru ca de la el am invatat ca exista si finaluri nefericite, si numai un copil poate sa creada in happily ever after-uri,iar eu nu mai eram copil de mult in minte mea,motiv pentru care mi-am si facut o sectiune in oracol despre scriitorii preferati (sac!).
Astazi continuu sa iubesc. Aproape la fel de tare. Am aflat despre carti ca ele sunt ca oamenii. Bune, rele, mici, mari, pe care le uiti repede, care te fac sa razi,care te fac sa plangi, pe care vrei sa le ai langa tine tot timpul, de care nici nu vrei sa auzi. Am auzit pe cineva spunand cum ca o carte face cat un lingou de aur. Pai sa petrecem, zic, sunt putred de bogata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)