"viata nu este despre cum supravietuiesti in furtuna, ci despre cum dansezi in ploaie."

Zau?


Simt ca imi paralizeaza creierul. Tin minte reclama in care se repetau obsesiv cuvintele birou-acasa. Mi-e dor de lenevit si nu pot sa stau mai mult de doua zile fara sa muncesc. Ma simt vinovata. Draga narav, lupul si-a schimbat parul.
Sunt discriminata. Nu ca ma simt, ma intreb sau mi se pare. Sunt romanca deci sunt hoata, poate curvistina si in mod sigur mincinoasa.




First thing is first. Niciodata nu mi-a fost rusine sa spun ca vin din Romania. Mi-a fost rusine sa aud acel "aaa..." sugestiv ca reactie la replica mea. Si parca vad cum rotitele se misca in capul omul din fata mea. "Romanca -> panarama -> sa am grija cum imi tin portofelul -> am un prieten care mi-au spus ca sunt ieftine" si zambetul cu subinteles. Nu imi este nici rusine sa recunosc, asa cum unii se uita dubios la mine, asa ma uit si eu scarbos la altii, superior de fapt. Pentru ca nu sunt ceea ce sunt eu: romanca.

Muncesc intr-un mediu atat de cosmopolit incat nu imi mai pasa de unde vii atata timp cat imi apreciezi efortul. Am cunoscut oameni atat de influenti si atat de umili incat mi s-a facut pielea gaine. Si am aflat ca seful securitatii  multinationalei la care lucrez de un an, ma monitorizeaza pentru ca sunt cheltuitoare si alti romani au furat inaintea mea. N-am sa ma intreb de ce lumea e fututa si de ce el, un britanic betiv, cu accent imposibil de inteles si un evident sindrom al penisului mic imi monitorizeaza cardurile.

Ii felicit pe romanii care i-au ars inaintea mea. Nu conteaza din ce tara vii. Daca vezi o oportunitate ar fi pacat sa nu profiti de ea. Nu imi este ciuda ca reputatia noastra ca tara e stricata de hoti. Si nu ma intereseaza cine este sau nu este de acord cu mine. Mi-e ciuda ca imaginea noastra e stricata de tigani cersetori, de care am dat peste tot in Europa, gata sa iti ceara doi euro sau te scuipa. Imi este rusine ca exista romani care se multumesc cu putin si cred ca l-au apucat pe Dumnezeu de picior, care accepta un salariu de 600 de euro si cazare ca pe pomana si refuza sa ceara mai mult pentru cat muncesc, apoi isi iau postura de miliardari, pentru ca ei muncesc pe alt continent. Imi este jena cand aud romana pentru ca multe din conversatiile pe care le surprind incep cu "fa". Imi este rusine de oamenii care muncesc colosal si isi petrec vacantele fluturand pe sub nasul celor care nu au, cateva sute de euro amarate ca si cum ar fi o avere, de cocalarii ajunsi care poarta bluze cu eticheta pe fata sa se vada bradul.

Sunt mandra ca sunt romanca, In august, cand dupa parintii mei o marocanca striga in Paris "hotii" pentru ca vorbeau romana am fost la fel de mandra. Sa va fie frica de noi. Si sa va fie si voua rusine, cand sunteti intrebati de unde veniti, pentru ca nu stiti sa faceti diferente intre origine si cultura. Britanici huligani, irlandezi betivi, francezi imputiti, spanioli bulangii sau italieni libidinosi . Civilizat nu inseamna sa nu arunci un ambalaj pe strada. Inseamna sa respecti omul de langa tine chiar daca nu il placi.
video
Din toate filmuletele cu Maya asta este preferatul meu. Si e facut in ziua in care matzica a implinit 4 luni. Abia astept sa o strang in brate!
Exista in viata, a mea , momente si oameni care ne-au adica m-au marcat definitv si ne-au, deci m-au format . Nu e greu sa iti/imi dai/u seama care sunt.

Toate momentele mele se leaga de calatorii. Prima pe care mi-o aduc aminte e o excursie la Chisinau, cand am fost la un dentist care mi-a scos un dinte din cauza asta nu am putut sa manac papanasi in drum spre casa si asa am ajuns sa nu imi placa doctorii.
Pe urma inainte de a termina clasa a 8 a am fost cu mama la Cluj sa imi cumpere haine pentru banchet si acolo am mancat masline murate (bleeeeaaahhh) cu ciuperci si maioneza (miiiaaaammm). Lesson no 2, chiar daca un lucru nu iti place nu inseamna ca nu e un lucru bun.
Inainte de asta am facut revelionul cu ai mei la Vatra Dornei. In meniu, icre rosii. Am gustat doar pentru ca toata lumea manca cu pofta. Scarboase. Lesson no 3, daca un lucru e bun pentru altii nu inseamna ca e bun si pentru tine. Si lesson no 4, toate amintirile mele sunt legat de mancare :)))).

Cand am absolvit liceul am ales sa plec undeva unde sa nu ma intrebe nimeni la ce ora am sa ajung acasa, credeam ca am prea multe restrictii si asa am invatat, independenta nu inseamna sa locuiesti intr-o casa pe care ti-o plateste altcineva. Si oricat as fi incercat sa scap, cineva tot ma intreba pe unde am umblat. Si acum, cand ma suna tata ma ascund sa nu se auda zgomot daca e tarziu (in limbajul familiei Grosu, trecut de ora 8). Sapte ani mai tarziu, pe un alt continent , cu stilul de viata la care am visat, plang de fiecare data cand vorbesc cu mama. Home is where your mum is. Toate cliseele sunt adevarate. O priveliste frumoasa nu compenseaza. Screw independence. Mi-e dor.

Si  apoi e teatrul. Atat de multe drumuri,  kilometri, pentru fiecare care o amintire frumoasa. Am incercat sa uit, nu fara motive. Dar nu pot. O replica, o melodie.
Asa am invatat sa vorbesc coerent (nu imi mai este rusine sa sun oameni pe care nu ii cunosc, cand inconstient incepeam sa ma balbai), am castigat primii mei banuti (pe care nu i-am declarat la finante dar e ok, cateodata sumele erau atat de mici incat ar fi costat mai mult hartiile de completat :)) ) am invatat sa lucrez in echipa, which is helpful, lucrez cu oameni care inteleg mai mult din gesturi decat din cuvinte si am invatat ca e ok sa vreau sa ies in fata. Mi-e dor.

Inapoi la drumurile mele, e 4 dimineata si afara sunt 34 de grade. De unde sa stiu ca o sa ajung sa imi fie dor de frig? Mi-e dor, dar nu imi lipseste.
Tai zilele in calendar pana la urmatoarea mea calatorie. Mi-as dori sa fie ultima. Ma simt deja batrana, nu cred ca o sa ma mai schimbe ceva. Nici nu as mai vrea. I might not be perfect but some parts of me are amazing.
Am fost la inceput "privighetoarea inimiii lui". Pe urma am ajuns "iubire". Cateodata "buntucu"," lugulugu",  cred ca odata sau de doua ori mi-a spus "Catalina" si atunci pentru ca ne certam.


Luna trecuta am aniversat 4 ani de cand ne-am cunoscut. Ce batranesc suna. Since we've started dating. Asta suna penibil. De la primul nostru sarut. Am emotii.Nu vreau sa zic "la multi ani". Noi suntem altfel. In mintea mea am numai date. 3, 16, 9, 1, 27, 100. Ma intreb unde as fi acum daca nu as fi fost cu el, daca el m-a schimbat, daca eu l-am facut un om mai bun sau mai rau, de ce ma face sa ma simt invincibila cand ma tine de mana. Sunt indragostita.

Multumesc ca ai grija de mine. Stiu ca e greu, cateodata. Cred ca din toata lumea asta esti singurul care ma ajuta sa gasesc lucrurile pe care le ratacesc. De fiecare data. Uneori nu mai gasesc bani, alteori chei, cateodata nu-mi mai gasesc zambetul. Tu ai grija sa nu dispara niciodata.
Daca ochii sunt fereastra sufletului ai tai ce ar spune? Ai mei m-ar da de gol? Ar spune ca ma gandesc la oamenii pe care ii iubesc in fiecare zi si ma rog sa sa trezeasca cu zambetul pe buze?

Ochii mint. Ai mei erau odata blanzi. Acum stau incruntati. Sunt obositi. Au vazut prea multe. Cateodata ar vrea sa se inchida si nu pot. Sau ar vrea sa nu mai vada lumea in culori. Nu exista decat alb si negru. Restul nu sunt decat amestecuri. Ar vrea sa vada numai ce le place, dar nimeni nu ajunge pana acolo cu privirea. Sau poate nu mai exista.

Sau poate nu exista suflet. Si atunci ochii nu au ce sa oglindeasca. Doar reflecta lumina si lucrurile care le ies in cale. Si chiar daca ar exista suflet cui i-ar trebui fereste in el?

Ganduri (proaste) adunate

Ai observat vreodata cum oameni care nu te plac, te compatimesc atunci cand ti se intampla sa ai probleme?

"Am zis tuturor oamenilor pe care ii cunosc ca esti o curva, dar ti-a murit pisica/iubitul tau te-a inselat cu prietena ta cea mai buna. Imi pare rau, daca pot sa te ajut cu ceva, sa-mi spui, la orice ora o sa fiu acolo. Uite, si o imbratisare ca pari ca ai nevoie de una. Si daca vrei, mergem si la o cafea, arati cam obosita de la atata plans."

De unde atata bunatate de la persoane care nu pot sa alature numele tau unui adjectiv? Dar astia sunt doar nervii mei care vorbesc, in realitate oamenii sunt buni si blanzi.

In timp ce google-esc metode de tortura si caut in Pagini Aurii un ciuciunghez din asta sa loveasca si el cu masina pe cineva, nu pe ala care l-a lovit pe Nutzu (pentru ca ciuciunghezul nefiind european va fi trimis inapoi in tara lui, deci no harm done) imi curg usor lacrimi pe obraz. Da' de ce el? Cred ca asta e cea mai repetata intrebare din lume. De ce? Sa te intorci sa ridici pumul spre cer sa intrebi cat mai crede El ca mai poti sa mai suporti? O fi vreo pedeapsa pentru pacatele lui, ale noastre? Sa fie vreun blestem?(da, dar doar la  ultima intrebare)

Am invatat ca trasul de par si datul cu capul de pereti au efect terapeutic. Dar nu fac ca lucrurile, sau in cazul nostru, picioarele, sa se indrepte sau sa se regenereze. Si pentru ca repetitia este mama invataturii, ceea ce nu te omoara te face mai puternic (oficial am devenit invincibili, cineva sa sune la Guiness World Of Records, cred ca am doborat ceva recorduri ).

L-am intrebat pe Nutzu cat o sa coste operatia. A raspuns : sase cai frumosi. Si pentru ca este cel mai sexist om , a promis ca daca la urmatoarea ecografie o sa afle ca o sa fie tatic de baietel nu de fetita se ridica singur si merge fara pic de gimnastica recuperatorie. Hal de simt al umorului, cine l-o fi invatat?
No news is not good news. No news inseamna ca s-a intamplat ceva si ai mei, adica mama nu vrea sa imi spuna ca sa nu "ma ingrijorez". Si pentru ca fac ce fac si tot aflu, am sa le spun, oricat de nebagata in seama as parea, ca le doresc oamenilor care le doresc raul celor pe care ii iubesc sa se mai duca in pizda mamii lor sa ne mai lase in pace.

Ieri Nutzu a avut accident. De fapt o masina a facut accident cu picioarele lui si acum are nevoie de tije si o sa stea cateva luni cu picioarele in ghips pana la brau. "Ma duceam la Medgidia si pe drum am crezut ca masina are pana. Am pus masina pe avarii, m-am dat jos, am scos din portbagaj triunghiul semnalizator si am verificat rotile. Nu erau dezumflate. M-am suit inapoi in masina si m-am gandit sa iau geanta din portbagaj. Ne-am dat jos amandoi, eu si unchiul meu si ne-am repezit la portbagaj. Din spate am auzit o frana si din instinct am sarit pe sosea. Picioarele mi-au fost prinse intre protbagaj si botul masinii care ne-a lovit. M-am tarat la unchiul meu care avea capul spart si care nu facea decat sa tipe: ne lasi copii fara tata! si care, mai tarziu am aflat, avea rotula facuta praf. Soferul a sunat la ambulanta : Buna ziua, am lovit doi oameni! si a inchis. L-am sunat pe tata, numai numarul lui il stiam pe de rost. Pe langa mine a trecut un tir, aproape sa ma loveasca. Noroc ca a oprit un sofer de dubita si si-a pus masina in lateral ca sa blocheze banda pe care eram, pentru ca noi nu puteam sa ne ridicam de pe astfalt. 40 de minute am asteptat Salvarea, timp in care pe langa noi a trecut o masina condusa de o doctorita care s-a dat jos sa ne ajute dar le-a zis celor opriti sa ne ajute :lasati-i ca astia mor. Cand a ajuns SMURD-ul am simtit ca mi-a pus Dumnezeu mana in cap si ca totul o sa fie bine. Am fost dusi la spital la Braila si de acolo transportati cu o Salvare privata la Galati. Am la un picior tibia facuta praf si la altul rupta in 4 locuri."

Imagineaza-ti ca auzi povestea asta din gura cuiva drag, care te suna de pe patul de spital, jumatate pus in ghips si te intreaba de ce plangi. Are dreptate, plang eu si nu a plans el. Nutzu o sa invete sa mearga odata cu Maya. Unde gasesti premergator pentru un om de 100 de kilograme? Sunt recunoscatoare ca nu a patit ceva mult mai grav, ca coloana lui nu e afectata si ca traieste. Daca operatia unchiului meu o sa reuseasca, o sa isi piarda la un picior din inaltime, deci o sa traisca toata viata cu un handicap. Ela a avut un soc cand a aflat, a trebuit sa fie calmata de mama cu un sedativ. Si eu sunt asa de departe..
Dupa ambitioasa mea zi/noapte de munca am hotarat ca nu am de ce sa stau in casa intr-o frumoasa zi de marti (cand mi se pare ca e soare chiar daca e furtuna de nisip si jumatate din el e la noi in casa) si am zis ca mergem. O sa stim unde cand o sa ajungem acolo. Si acolo am ajuns. La un playground pentru oameni mari, cu o casa a groazei, paintball numai pentru baieti (buuu) o mie de jocuri video, un rollercoaster virtual,ring de patinat cu rolele si noua mea pasiune al carui nume nu il stiu de fapt si pe care am sa o numesc hochei de masa. Am luat cartele, si ne-am asezat la coada la casa groazei, era ceva cu razbunarea sufletelor si nu puteam sa nu facem o vizita.

Eu sunt obisnuita cu casa groazei din parcul de distractii de la Mamaia in care mergeam cand eram mica si stateam la mare si la munte cate 2 saptamani si faceam poze cu camila/maimuta-cainele lup, in functie de zona. Aici am fost pusa sa citesc un disclaimer ca daca patesc ceva in timpul vizitei nu e decat vina mea si o lista scrisa pe tablie gen Cele 10 Porunci cu ce nu ai voie sa faci, am lasat tot ce aveam de pret in cosuri si am intrat in tunel. Unde ni s-a spus in 2 limbi ca daca vreodata ni se face prea frica doar sa spunem Stop si iesim repede din casa. Deja simteam cum ma trec fiori reci si parca aveam picioarele mai grele. Si usa se deschide, intram in intuneric si din spatele nostru apare Bruno. Nu Mars, ghidul, care vorbeste cu o voce leita papusii din Saw(1 si 2, treiul a fost scarbos si restul seriei e prea bolnav pentru gusturile mele) doar ca avea accent si iti baga in ochi o lanterna ca sa nu poti sa ii vezi masca de schelet luata de la tarabe de la chinezi. Am ras dar nu era rasul meu pentru ca Bruno a zis ca daca el ne zice sa fugim, fugim. Si mintea mea usor infuentabila a inceput sa isi faca o mie de scenarii despre cum am intrat in casa si nu o sa mai ies, cateodata 10 minute sunt o eternitate.

Una peste alta am fost alergati de un dement cu o drujba. Zgomotul ala mecanic care se apropia mai mult decat ai fi vrut sa se apropie, oricat de nereal ar fi fost totul si oricat de constient ai fi incercat sa ramai ca e doar un joc si oricat de haios era accentul indian al lui Bruno care striga FUUUGI, mi-a ridicat la propriu parul in cap, ceea ce a fost chiar amuzant cand am iesit dar nu prea cand tavanul camerei in care eram ingramaditi ca sa scapam se micsora si trebuia sa fugi in mersul piticului.
Ca sa ma opesc din tremurat m-am dat in rollercoaster si, cu toate ca el zice ca m-a lasat, l-am batut pe Razvan odata (8 jocuri din 15) la hochei de masa plus ca am castigat o camila din plus care de acum inainte o sa doarma cu mine in pat si cu care i-am facut invidiosi pe multi copii cand am mers la masa, sac.

Si pentru ca am fost cuminti am prins cel mai frumos spectacol de lumini si sunete de pe-aici, proiectii pe cladiri decorate cu statui egiptene si faraoni cu animatii ale Egiptului Antic si pe fundal, Coldplay. Daca nu era deja sculat de la atata adrenalina cu casa lui Bruno, parul meu din cap s-ar fi ridicat de emotie. De ce poti sa pastrezi o amintire si un sentiment nu?