"viata nu este despre cum supravietuiesti in furtuna, ci despre cum dansezi in ploaie."
Traim inca intr-o lume a barbatilor,nu ca asta ar fi un lucru rau, cand visezi la un orgasm done by the book sau au nevoie sa iti deschida cineva un borcan cu gem, numai ca superioritatea fizica a sexului tare nu trebuie dovedita prin acte de agresivitate de cele mai mule ori de natura sexuala, menite nu sa satisfaca vreo fantezie ci sa provoace repulsie la cel mai elementar nivel al constiintei.
Din ciclul "fi-v-ar mama", luni a fost o zi tare proasta. Si nu putea sa culmineze decat cu un retardat care s-a gandit ca m-as distra copios daca m-ar inghesui in niste boscheti si m-am pipai pe sub fusta putin. Aici cuvintele devin mici ca sa descrie teama si socul si scarba care m-au apucat la care se adauga sfidarea aluia care fugea cu fata spre mine si imi zambea si eu nu ma rugeam decat sa se deschida pamantul sa il inghita. Si in lipsa unei pedepse divine l-am sunat pe Baiat care era in drum spre casa de la mare, care si-a sunat prietenii si pentru fiecare lacrima de nervi pe care am varsat-o omul si-a luat cate un spit in cap.
Evident de toata aceasta intamplare vinovata sunt numai eu pentru ca:
1)sunt fata;
2)purtam rochie;
3)mergeam incet, ceea ce in unele culturi, cine stie, poate fi considerat provocator;
4)eram singura;
5)mergeam pe strada, ceea ce nu poate decat sa spuna unui barbat ca esti disponibila si gata de orice;
6)nu aveam nimic contondent in geanta.
Oricum, ce a fost a fost,eu doar vreau sa va multumesc baieti ca ati sarit ca arsi, l-ati prins pe retardat si i-ati tumefiat fata.

Niciun comentariu: